volumul al II-lea dintr-un interviu de un cristian
Ce noroc a avut Generația noastră, Generația ‘60, că a fost contemporană, că a avut în mijlocul ei în permanență un artist ca Ion Cucu, un om în stare să fixeze imaginea ei într-o vreme în care nu puteau să rămână niciun fel de alte imagini, pentru că televiziunea era dedicată exclusiv perechii conducătoare, pentru că la un moment dat nici măcar pe cărțile proprii nu puteau să apară fotografii. Dacă n-ar fi existat Cucu în mijlocul scriitorilor și dacă n-ar fi fost într-o măsură aproape magică – aș zice – prieten cu ei și nu i-ar fi intuit, această generație importantă a literaturii române n-ar fi existat vizual. Nu s-ar fi știut cum eram. Răsfoind albumul lui, concluzia mea e că eram frumoși. Senzația e că ne făcea mai frumoși decât eram. Întotdeauna când văd o fotografie a mea făcută de Ion Cucu, mă întreb „oare chiar așa arătam în realitate?“. Senzația este că prietenia cu care ne privea făcea să apărem mai frumoși. (Ana Blandiana)
