Aproape că nu a existat epocă, de la primele texte scrise până azi, în care să nu se vorbească despre o criză a literaturii. Periodic, fie regimul politic, fie situația economică ori exuberanțele filozofarde au făcut să fie puse semne de întrebare după cuvântul „literatură“.
Timp de cinci ani, o serie de întâlniri organizate în spații neconvenționale la București (și, de câteva ori, în afara României) a încercat să adune scriitori de toate vârstele pentru a-i pune față în față cu publicul lor. Nici acum, dicționarul limbii române nu include termenul „performare“, dar, dacă în cazul artelor spectacolului traducerea „interpretare“ poate să funcționeze, atunci când este vorba despre literatură, limba română nu oferă decât termenul „lectură“.
Acest cuvânt nu acoperă complexitatea unei prezentări ce implică și publicul în calitate de participant activ la întâlnirea cu scriitorul, și cu textul acestuia.
Inițiat ca un proiect de promovare a literaturii contemporane pentru un public larg, „Poeticile cotidianului“ s-a transformat, după ani de întâlniri săptămânale, într-un eveniment literar cu propria sa concepție despre literatură: poetica relațională.
