"In Pergamentul diafan se contopesc Eliade prozatorul si Borges. Povestirile lui Culianu dau impresia unei constiinte care nu crede in persoana umana, adica a unei constiinte desavirsit budiste, care urmareste orice intimplare cu un amuzament inefabil, cu o senzatie de inconsistenta si de subtila malitie. Miezul scrisului sau de proza narativa urmeaza abia sa fie descoperit. Dar deja prezenta lui umple inimile de bucurie, frazele lui sprintene si sigure aduc o armonie si o mingiiere durabile…" (Elemire Zolla)
"Zona in aparenta cea mai libera si mai neincatusata a scrierilor lui Culianu este cea a nuvelelor si povestirilor sale, alcatuite astfel incit sa propuna dileme solutionabile numai prin suspendarea legilor lumii comune. Criticilor prozei sale fantastice le-ar fi cu siguranta de folos sugestia de a explora paradoxalele sale naratiuni ca pe niste harti mentale, pline de conexiuni intre multiple niveluri ale realitatii. La o lectura atenta s-ar putea descoperi, abil disimulate, premonitii ale scriitorului (…), precum si anumite note dominante ale biografiei sale marcate de nomadism, de permanenta, imperturbabila cultivare a intelectului subtil si a intelegerii iubirii." (Grazia Marchiano)
