In Monologurile neimplinirii, marturia subiectiva se intalneste cu reflectiile despre teatru. Dupa o privire retrospectiva deloc comoda, George Banu isi reconstituie parcursul profesional cu toate tentatiile si esecurile lui, asumandu-si "neimplinirile“ ca actor, scriitor si profesor. Fara frustrari si resentimente, autorul reface drumul spre acceptarea de sine si ajunge la o paradoxala forma de realizare prin "reciclarea“ esecurilor si dialogul dintre toate aceste domenii si experiente profesionale. Confirmandu-i inca o data vocatia de eseist, acest volum cu caracter autobiografic releva ca teatrul e "un dublu al vietii“, locul unde neimplinirile solitare se transforma intr-o implinire comuna.
