Dupa douazeci si patru de ani de viata libera, Romania e tot in tranzitie. Ea isi aminteste de unde a plecat, dar nu mai stie exact – daca o fi stiut vreodata – unde isi propune sa ajunga. Mereu pe drum, eterna si fascinanta pentru unii, pur si simplu surprinzatoare pentru altii, Romania de azi e un spatiu in care se amesteca toate culorile, sunetele si aromele. Dincolo de verdicte si generalizari, dincolo de exasperari de-o zi si bucurii de-o ora, un lucru e sigur: traim intr-un spatiu unde plictiseala nu e doar interzisa, ci si imposibila. Prin comparatie cu Romania de-acum douazeci de ani, cea de azi e vesela si, vorba cantecului, &quo;cu bujori in obrajori“. Prin raportare la ideal, avem, fireste, motive de incruntare. In cele treizeci de texte din Maimuta carpatina, Radu Paraschivescu incearca sa gaseasca explicatii pentru cateva fenomene care ne coloreaza strident viata de zi cu zi: voluptatea excesului, tabloidizarea zonelor pe care le credeam necontaminabile, triumful antimodelelor, comportamentele papuase etc. Cu toate acestea, Maimuta carpatina nu e scrasnetul unui ciufut, ci mai degraba expresia unei sperante. Aceea ca normalitatea va inceta – nu se stie cand si nu se stie cum – sa aiba statut de exceptie.
