Sunt un om care a purtat prea mult timp multe frici, limitari, complexe, autocritica, stima de sine scazuta si, implicit, neincredere in propria persoana. Un om care afirma ca iubeste oamenii, dar in acelasi timp fugea de ei impreuna cu o dorinta imensa de izolare. Un om care a trecut prin anxietate si atacuri de panica frecvente, declansate din nimicuri care, in viziunea lui, reprezentau total opusul.
Ce m-a ridicat? Faptul ca am devenit mama. Cine m-a ridicat? Copilul meu care, de cand s-a nascut, mi-a oferit niste lectii de viata valoroase si m-a facut sa constientizez faptul ca viata este despre simplitate, despre autenticitate, despre bucurii provenite din lucruri mici si despre multa iubire sincera fata de propria persoana, dar si fata de ceilalti. Viata nu e despre ura, invidie, gelozie exagerata, dezechilibru, frici nejustificate, parerile celorlalti si prea multa complexitate inutila.
Din momentul in care am constatat ca suntem pe deplin responsabili de propria noastra viata si ca alegerile pe care le facem ne ghideaza fiecare pas, fiecare emotie, fiecare traire si comportament, am decis sa ma indrept tot mai mult catre interiorul meu, sa ma accept asa cum sunt, sa-mi dau voie sa fiu eu, sa ma inteleg. Asa ca am decis sa scriu pentru a ma elibera, iar ulterior a intervenit dorinta de a transmite toate aceste lucruri si catre ceilalti, catre cei care simt ca poate numai lor li se intampla. Din pacate, suntem atat de multi cu ,,poveri” asemanatoare.
Inca ma lupt cu mine; e un proces tare dificil, dar sunt convinsa ca sunt pe drumul cel bun. Imi doresc sa fiu ghid pentru cei care se simt in impas, pentru cei cu multe blocaje, neincredere, cu dificultati in gestionarea diverselor stari mai putin placute poate, pentru parintii care intampina greutati in relatia cu copiii lor. Pentru ca stiu cum e… Nu-mi doresc sa fiu perfecta si nici sa promit perfectiune. Imi doresc doar sa fiu echilibrata, constienta, sa mai gresesc, dar sa invat din greseli.