De la povestirea Wunderkind, cu care scriitoarea născută în Georgia (SUA) debutează la 19 ani, și până la nuvela care dă titlul volumului, în Balada tristei cafenele se adună povești despre înfrângere și durere înăbușită: iubiri pierdute, pasiuni care s-au stins sau nici n-au apucat bine să se nască, răzbunări care dau greș. Îmbibate de marea melancolie a Sudului american (chiar dacă nu se petrec toate acolo), povestirile se alcătuiesc polifonic, ca o muzică a tristeților de oameni învinși de viață ori de dragoste: o adolescentă nu știe dacă mai vrea sau nu să fie toată viața pianistă; un bărbat își privește soția rătăcindu-și amintirile în alcool, dar rămâne, resemnat în furia lui mută, lângă ea și lângă copii; o femeie sălbatică și singuratică se îndrăgostește fulgerător și biata ei dragoste e nefericită...